Google face revoluție: Lansează propriul Whatsapp

Interesant!
26.02.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Google vrea să elimine sms-urile şi să creeze un sistem de mesagerie care să concureze cu iMessage-ul celor de la Apple. Serviciul se va numi RCS, adică Rich Communication Services şi vrea să fie un serviciu de comunicare scrisă pentru cei care folosesc Android.

În prezent, cei care deţin un dispozitiv cu Android trebuie să descarce diverse aplicaţii de mesagerie, precum WhatsApp sau messengerul celor de la Facebook, căci sistemul nu are o facilitate atât de populară, aşa cum este cea de pe telefoanele Apple.

Citește și: Situație alarmantă în Bulgaria: A fost trimisă armata la granițe

Aplicația nu va fi implementată doar de cei de la Google, ci va fi realizată în colaborare cu mai mulți operatori globali. Ce-i drept, Rich Communication Services va putea fi utilizat doar pe telefoanele ce folosesc sistemul de operare Android și va oferi utilizatorilor posibilitatea de a trimite, pe lângă mesaje, și imagini și chiar și video.

În plus, la fel ca și în cazul WhatsApp ori a aplicației de la Facebook, va arăta momentul în care destinatarul a primit mesajul. Spre deosebire de sms, aplicația celor de la Google va permite utilizatorilor să converseze în același timp cu mai multe persoane şi să transfere fotografii la rezoluție mare. În plus, aplicația va fi dezvoltată în așa manieră încât să poată primi și apeluri video. De altfel, acestea sunt şi funcţiile pe care le are în acest moment WhatsApp.

Citește și: DEZVĂLUIRI despre cauzele prăbușirii Simonei Halep! Fost antrenor: ”Îi stă capul la măritiș”

În acest moment nu există o dată oficială a lansării, însă presa străină scrie ca cei de la Google lucrează intens la acest proiect, astfel că aceasta ar putea ajunge pe telefoanele cu Android în următoarele 18 luni.

Cel mai probabil, cei de la Google au decis să scoată o astfel de aplicație pe piață, tocmai pentru a face concurenţă serviciilor actuale de mesagerie, cum sunt WhatsApp sau messengerul de la Facebook. Acestea, de altfel, sunt și cele mai utilizate aplicații, când vine vorba de comunicare online.

Citește și: Cristian Tudor Popescu îl distruge pe Iliescu după declarațiile scandaloase despre moții Revoluției

Numai în România, aproape jumătate dintre utilizatorii de smartphone accesează aplicația WhatsApp cel puțin o dată pe săptămână, iar 27 la sută o folosesc zilnic, conform datelor furnizate de iSense Solutions.

Citește și: O să mai bei bere? Iată cele 14 mărci care conțin erbicide
Sursa: digi24.ro

Articole similare:

Top