Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, după ce FC Viitorul a câştigat Supercupa României, că fiul său Ianis va ajunge la o echipă foarte bună şi cu tradiţie, însă deocamdată încă nu s-a luat o deiczie în privinţa transferului.
“Ianis a venit şi în vestiar, a stat o oră cu noi, vedem ce se va întâmpla zilele următoare. O să fie cu siguranţă o echipă bună, puternică, care se bate sus, cu tradiţie, dintr-un campionat foarte bun al Europei, în primele pase echipe. Să-l ajutăm să crească şi să devină foarte bun. E perioada în care se spun foart
