Zona districtului Berchtesgaden acoperă o vastă zonă muntoasă de graniță între Germania și Austria, cu nenumărate obiective turistice, localități pitorești (cele mai austriece orășele din Germania…), natură montană spectaculoasă dominată de omniprezentul Watzmann și un trecut istoric sumbru încă învăluit de enigme și secrete… Berchtesgadener Land poate fi o destinație anuală de vacanță, dar mai jos propun un prim contact, cam așa cum l-am făcut și noi în realitate.
