Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

George Copos vrea să mute Rapid pe Arena Națională

George Copos a scris, vineri, pe blogul său personal, într-un post intitulat “Despre iresponsabilitatea unora”, că din cauza acelei torţe gruparea giuleşteană va primi o amendă de câteva zeci de mii de euro din partea UEFA şi riscă şi suspendarea terenului.

 

“Am construit o echipă tehnică în care credem, coordonată de Neluţu Sabău. Am realizat transferuri semnificative – aproape o echipă întreagă! Ne-am pregătit cu seriozitate pentru noul sezon. Rezultatele pregătirii s-au văzut ieri, în primul nostru meci oficial, care s-a desfăşurat în Liga Europa, şi pe care l-am câştigat. Am făcut toate acestea şi multe altele, care ţin de managementul intern al clubului pentru a da satisfacţie şi plăcere suporterilor noştri, giuleştenilor, pe care ne place să îi numim «cea mai frumoasă galerie din ţară». Noi ne-am făcut datoria. Care ne-a fost răsplata? În cea de-a doua repriză a meciului cu echipa finlandeză, la scorul confortabil pentru noi de 3-1, dinspre galeria noastră a fost aruncată o torţă pe teren. Arbitrul central al partidei a observat şi a întrerupt meciul. Ce va urma nu ştim cu certitudine dar putem anticipa, cunoscând regulamentul: o amendă de zeci de mii de euro şi, eventual, o suspendare a terenului”, a scris acţionarul majoritar pe blog.

 

George Copos l-a numit “anarhist lipsit de raţiune” pe suporterul care a aruncat în teren torţa. “Stau şi mă întreb cu amărăciune: oare de asta aveam noi nevoie acum? Mă adresez imensei majorităţi a galeriei rapidiste, oameni cu gândire matură: ce explicaţie logică poate avea gestul unui anarhist lipsit de raţiune, care s-a apucat să arunce o torţă pe teren, gest pe cât de inutil, pe atât de dăunător echipei? Vă reamintesc că aceşti aruncători de torţe, infiltraţi în galerie printre susţinătorii noştri fideli, corecţi şi disciplinaţi, ne-au creat mari probleme şi în sezonul trecut, când am fost obligaţi să jucăm «acasă» de mai multe ori fără fani, cu porţile închise, tocmai din cauza duşmanilor interesului echipei Rapid, care ne-au făcut tot răul posibil”, a adăugat Copos.

 

Oficialul susţine că nu intenţionează să certe galeria, căreia îi reproşează doar faptul că nu a reuşit să îl “anihileze la timp pe cel care a aruncat torţa”. “Să mă înţelegeţi bine: acum NU cert întreaga galerie rapidistă pentru ceea ce s-a întâmplat ieri. Cunosc galeria, o apreciez şi o iubesc. Ştiu că este formată din oameni responsabili. Cert pe iresponsabilii care vin la stadion pentru a face rău echipei, prin comportamentul lor. Dacă este să reproşez ceva galeriei este faptul că nu a fost în stare să îl anihileze la timp pe cel care a aruncat torţa”, a menţionat acţionarul rapidist.

 

Copos speră ca suporterii rapidişti să înţeleagă faptul că aruncarea de torţe în teren dăunează clubului şi afirmă că în caz contrar va fi obligat să mute locul de desfăşurarea al partidelor de pe teren propriu din Giuleşti pe Arena Naţională. “Lideri ai Galeriei – care încă mai poate veni la stadion – sper că îmi veţi recepţiona mesajul. Aştept să văd efectele. Aştept să fiţi nu doar cea mai frumoasă galerie din ţară, dar şi cea mai disciplinată. Altfel banii pentru fotbal se vor transforma în banii pentru amenzi. În acest din urmă caz vom fi obligaţi să activăm «Opţiunea Doi», adică mutarea locului de desfăşurare a jocurilor noastre de «acasă» pe Arena Naţională. Ar fi păcat ca perioada «Giuleşti» din istoria clubului să se încheie din cauza indisciplinei suporterilor”, a precizat Copos.

 

În minutul 51 al partidei Rapid – MyPa, galeria formaţiei giuleştene a aprins mai multe torţe, una dintre ele fiind aruncată în teren, în careul echipei finlandeze. Rapid a învins, joi seară, cu scorul de 3-1, formaţia MyPa, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

 

Articole similare

Articole populare