2017 a fost pentru familia mea un an cu de toate. Am muncit mult, am avut planuri mari, dar și rezultatele au fost pe măsură.
Am învățat două lucruri care-mi vor ghida existența de acum înainte.
În primul rând, am simțit pe propria piele că cea mai importantă resursă, singura de altfel pe care nu putem s-o controlăm, este timpul. Dacă știi să-ți manageriezi timpul, vei reuși să duci la îndeplinire tot ce îți pui în gând.
Cel de-al doilea lucru pe care l-am învățat în 2017 este următorul: dacă-ți stabilești obiective mari, ce pot părea imposibile, s-ar putea
