Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Funcționarii publici care vor să cumuleze pensiile speciale cu salariul (de magistrat, polițist sau militar) ar urma să mai primească doar 15% din pensie. Pot opta pentru această variantă, sau pot renunța la funcția publică. Un proiect de lege în acest sens, a fost discutat, în primă lectură, de executiv și ar putea fi adoptat în următoarele două săptămâni. Regula NU se va aplica pensiilor contributive.

Guvernul a discutat, în primă lectură, proiectul de lege referitor la angajații plătiți din fonduri publice care au primit decizii de pensionare. Actul normativ se referă la așa-numiții funcționari publici cu statut special, persoane care beneficiază de pensii de serviciu sau militare. Acestea pot rămâne în activitate doar la cerere, cu condiţia reducerii cuantumului pensiei cu 85%, pe perioada desfăşurării activităţii. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Dogioiu, a specificat că proiectul NU se aplică pensiilor contributive.
”Pentru persoanele care beneficiază de asemenea pensii de serviciu sau militare, proiectul stabileşte posibilitatea menţinerii în activitatea a acestora, doar la cerere, cu condiţia reducerii cuantumului pensiei cu 85%, pe perioada desfăşurării activităţii. Proi…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare