Financial Times scrie că producătorul italian de automobile și-a atins obiectivul de vânzări pentru acest an pentru primul său model de vehicul electric, pe fondul cererii puternice din China, în ciuda design-ului care a stârnit reacții negative din partea investitorilor și pasionaților de autoturisme.
Grupul italian nu a dezvăluit obiectivul de vânzări pentru Luce, dar două persoane familiarizate cu situația au declarat că Ferrari și-a propus să vândă anul acesta circa 500 de unități ale modelului electric, proiectat de fostul designer al Apple, Jony Ive, și care un preț de la 550 de mii de euro. Una dintre cele două surse a declarat că obiectivul a fost atins la începutul lunii iulie, la doar două luni de la lansarea controversată, care a stârnit un val de critici. După lansare, fostul …
Stiripesurse.ro
FT: Ferrari a vândut deja circa cinci sute de mașini ”Luce”, primul model electric al companiei. Producătorul auto a atins, astfel, ținta de vânzări pentru acest an în doar două luni de la controversata lansare. Rezultatul, pe fondul cererii puternice din China.

