Omul acesta, un Arturo Ui din Balcani, este de nestopat. Are vocația grobianismului și pasiunea loviturilor sub centură. Instalat provizoriu la Cotroceni, nu se poate stăpâni, se comportă de-acum ca un mic caudillo. Dă ordine, se răstește, se complace grandilocvent sub lumina reflectoarelor, se crede președinte real. Este doar o marionetă, un ventriloc care se crede Saliapin. Cântă după cum aude la “Vocea Rusiei”. Face parte din baletul komsomolist condus de Ion Iliescu.
Omul nu poate trăi decât prin răzbunări, intrigi, manopere și mișelii. Nu are nimic democratic în gândire. Vede inamici pretutindeni. Rostogolește vorbele asemeni unui gramofon stricat. Este palavragiul de profesie care visează să conducă o țară. Cum am mai scris, trăiește sub semnul aroganței și al vidului de valori. Al fatuității și al vacuității. Un caz extrem de interesant și de deprimant pentru cei care studiază psihopatologia vieții politice.
În concluzie, nu pot decât să-i sfătuiesc pe puciști să mediteze la cuvintele Monicăi Lovinescu: “Hotărât lucru, istoria dă mereu dreptate bunului simț”, scrie Vladimir Tismăneanu pe hydepark.ro.
