Ţi-ai planificat o vacanţă lungă prin Europa? Urmează să baţi marile capitale în city break-uri de toamnă? Atunci este cazul să înveţi câteva fraze uzuale pentru cele mai circulate limbi de pe continent. Nu e musai să înveţi o nouă limbă străină, dar trebuie să ştii că un salut sau o formă de mulţumire adresată pe limba localnicilor este mult mai apreciată şi mai răsplătită decât orice alt gest.
