Miliardarul şi fostul premier ceh Andrej Babis (68 de ani) a compărut miercuri din nou în faţa justiţiei în legătură cu acuzaţiile de fraudă cu fonduri europene ce i se aduc, cu doar câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale în care este considerat unul dintre favoriţi, relatează AFP, potrivit agerpres.
Babis, care nu a făcut declaraţii miercuri înainte de a intra în clădirea tribunalului, este cotat cu şanse egale de a ajunge în turul al doilea al scrutinului cu profesoara de economie Danuse Nerudova şi generalul în retragere Petr Pavel, deşi pr
