Fost lider PDL, ex-candidat la primăria București : Soția mi-a murit pentru că nu există, nici acum, un antidot

Life & Style
27.06.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Silviu Prigoană are patru băieţi şi spune despre ei că sunt lumina ochilor lui şi că ar face orice ca acestora să nu le lipsească nimic. Omul de afaceri a fost încercat greu de viaţă, după cum chiar milionarul a spus de multe ori şi a vorbit deschis despre unul dintre cele mai grele momente: acela când şi-a înmormântat prima nevastă, mama primilor doi băieţi. Despre boala primei sale soţii, Viorica Prigoană, omul de afaceri spune că nu există tratament. “A murit de o boala de ficat cu o evoluţie extrem de rapida, la 30 de ani. Medicina nici astazi nu a rezolvat această problemă. Deci astazi, daca i s-ar intampla cuiva acelasi lucru, nu ar avea solutie”, a spus Prigoană.

“A fost un moment greu pentru mine, pentru ca nu eram pregatit sa fiu si mamă si tată. În noaptea in care fosta mea sotie era pe catafalc, iar eu eram cu copiii, în cateva minute a trebuit să-mi revin. Intrebarea mea era ce sa fac cu un copil de doi ani (Silvius) si unul de 5-6 ani (Honorius). Mi-am dat seama că ei trebuie să mănânce dimineata, că viaţa merge mai departe. Aveam 30 de ani.

E o vorbă: “Nu-i da omului cat poate sa duca!”. La 23 de ani mi-am tăiat un picior. La 30 de ani mi-am îngropat soţia. La 47 de ani mi-am ingropat un copil! Am avut de tras pe planeta aceasta şi cu toate astea mi-am dat seama că singurul lucru pe care poti sa-l faci e să râzi in fata necazului. Viaţa merge înainte! Eu am văzut oameni care au avut probleme identice cu ale mele şi au fost distruşi. De exemplu, pe când eram cu piciorul tăiat în spital a venit un băiat în vârstă de 20 de ani, cu aceeaşi problemă. A plâns atât de mult, s-a consumat, încât după o lună şi jumătate l-au transferat la psihiatrie. Trebuie să iei lucrurile aşa cum sunt, nu ai variantă de backup. Ca să-ţi iei viaţa, trebuie să fii un om foarte puternic. Eu îi apreciez pe sinucigaşi. Mie îmi e frică şi să fac injecţii, dar să mă arunc în faţă la metrou”, a povestit Silviu Prigoană la Antena Stars.
Total schimbat, Silviu Prigoană, a vorbit despre cum a reușit să slăbească zeci de kilograme pentru a evita încă o operație pe inimă, ce înseamnă familia pentru el, ce planuri are cu copiii săi și dacă în momentul acesta are o nouă relație. „Mi-am îngropat un copil, de atunci viața asta pentru mine chiar nu mai contează. De atunci, eu mă bucur doar de sănătatea copiilor mei și de distracțiile cu ei. Eu am avut atunci o problemă, șase luni am stat închis în casă. Eu am ținut foarte mult la familie”, a spus Silviu Prigoană, la Refresh by Oana Turcu.

Omul de afaceri spune că s-a despărțit de Adriana Bahmuțeanu din acest motiv şi că are de gând să fie foarte aproape de copiii săi. „Voi merge cu copiii în Germania în iulie, în vacanță, în august.”, scrie evzmonden.ro

Articole similare:

Top