Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au cerut vineri liderilor statelor în curs de dezvoltare să dea prioritate plăţii personalului medical, achiziţiei de echipamente de protecţie şi celorlalte cheltuieli din domeniul medical, în răspunsul lor la pandemia de COVID-19, transmite Reuters, scrie agerpres.
Într-un editorial comun publicat în cotidianul britanic Telegraph, directorii celor două instituţii financiare internaţionale au subliniat că dobândirea controlului asupra crizei coronavirusului este o condiţie necesară pentru relansarea econ
