Până pe la vârsta de doisprezece ani, vara urcam din grădina casei dintr-un sat din Mărginime, pieptiş, în fugă, până la cetate. Stânci, abrupt, tufe-ncâlcite de muri, arbori, căprioare, mai rar un cerb, cuburi imense de sare pentru animale. Sus, pe lângă cetate şi dincolo de ea, vaci la păscut, o simfonie de talăngi şi rumegat. Din flori de câmp furam soarele şi exersam o melodie suflând în cuţitele moi de iarbă. Învăţasem ceva de la copiii din sat: să ţin între dinţi paie subţiri, să-mi las urmele dinţilor în ele, chiar să mi le bag între cei doi dinţi … citeste mai mult