PÄrul alb, ciufulit, pÄrea o cÄciulÄ prea mare, care nu-i stÄtea nicicum pe cap. SprÃĒncene de bufniČÄ-i ÃŪncadrau ochii cÃĒndva negri tÄciune, pe care tot mai multe amintiri ÃŪi aprindeau pe dinÄuntru, la adÄpostul pleoapelor ce cÄdeau ca niČte obloane vechi peste geamurile sparte, prin care hohotea vÃĒntul. Obrajii ÃŪi erau mici …
