Recent, la Timișoara, o fetiță a fost abuzată de un angajat al unei firme de pază, chiar în clădirea Poștei Mari din oraș. Au fost publicate câteva articole și tăcerea s-a așternut asupra acestei drame; nenorocitul care a comis fapta a rămas necunoscut publicului larg. A doua ziua, subiectul a fost uitat. La scurt timp, un pui de urs a fost împușcat pe străzile Sibiului în urma unei acțiuni halucinante a autorităților de acolo. România a explodat la propriu. Televiziunile, site-urile de știri, rețelele de socializare au cerut pedepsirea cruntă a vinovaților, am văzut
