Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat marți că și-a încheiat ancheta privind utilizarea de către Hillary Clinton, în perioada în care a fost secretar de stat, a unui server privat de email, și a transmis dosarul justiției, recomandând ca actuala candidată democrată la președinția SUA să nu fie urmărită penal, relatează Reuters, DPA și AFP.
“Nu se impune urmărirea penală”, a declarat șeful FBI, James Comey, într-o conferință de presă, anunțând sfârșitul investigațiilor foarte sensibile efectuate de poliția federală, despre care s-a comenta
