[…]
Prin ea însăşi, arhitectura este epică, narativă, epopeică. Numai că spunînd şi percepînd “spaţiu” – şi “om” -, noi sîntem deja arhitecţi, ne comportăm deja ca nişte arhitecţi. Arhitectura este prin ea însă narativă, dar nu în sensul de a spune o poveste-despre, ci în sensul de a crea, de a constitui construcţia însăşi ca poveste.
