Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu legendarului cântăreţ Charles Aznavour, care a murit luni la 94 de ani, despre care a spus că a fost cel care „ne-a însoţit bucuriile şi tristeţile de-a lungul a trei generaţii”, relatează EFE şi AFP, potrivit Agerpres.
„Profund francez, deşi legat visceral de rădăcinile sale armene, recunoscut în lumea întreagă”, a scris preşedintele pe contul său de Twitter, la puţin timp după ce s-a aflat decesul cantautorului unor piese ca ‘La Boheme’ sau ‘For me formidable’.
Cite
