Elena Băsescu şi-a invitat deja prietenii la nuntă!

Revista Blogurilor
01.06.2012
Autor: dan

Nuntă mare în toamnă în familia prezidenţială! La 32 de ani, Elena, fiica cea mică a lui Traian Băsescu, va fi dusă la altar de logodnicul ei, Bogdan Ionescu (32 de ani), cunoscut în cercurile mondene drept Syda. Ceremonia va avea loc la Bucureşti, cel mai târziu până în 15 septembrie şi va fi oficiată de Patriarhul Daniel.

 

Elena Băsescu îşi va vedea visul cu ochii în această toamnă! Anul trecut, după o vacanţă în doi petrecută la Paris, Bogdan Ionescu, iubitul ei, şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă.

 

Elena şi Bogdan au început să-şi anunţe prietenii să nu îşi facă program în nici o sâmbătă din perioada 15 august-15 septembrie. „S-au decis să se căsătorească, dar ţin totul secret. Nu vor probleme, fiind un an electoral, şi speră ca presa să afle de nuntă după ce evenimentul va avea loc”, au dezvăluit surse din anturajul celor doi.

 

Conform acestora, Elena ar fi cerut permisiunea părinţilor săi de a face şi cununia religioasă în acest an, iar preşedintele Băsescu s-a oferit să le dea tot sprijinul. „În ultimul moment au decis să facă şi cununia religioasă. Evenimentul va fi cu siguranţă la Bucureşti. Nu am primit încă invitaţiile oficiale, dar mi s-a spus la un moment dat că fac nunta în România, că să-i cunune Patriarhul Daniel. Nu de alta, dar aici e fiica preşedintelui, iar în Franţa e o fată ca oricare alta”, a adăugat sursa respectivă.

 

Articole similare:

Top