Citind cea mai recentă carte a lui Amos Oz tradusă în română – Evreii și cuvintele – te întrebi, vrând-nevrând, cum ar fi fost să aibă și copiii românilor drept povești ale copilăriei texte care să provoace întrebări și răspunsuri privind până și cele mai neînsemnate aspecte ale existenței (legate în discuții firesc-contradictorii), în loc de scufițe care sunt mâncate de lup dacă se abat de la drumul stabilit de alții.