Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Editorialiștii ziarului Adevărul au turbat

Primul care dă tonul este Grigore Cartianu.”Din ziua declanşării loviturii de stat – luni, 2 iulie 2012 –, România a intrat într-o evoluţie extrem de periculoasă. De ieri – joi, 2 august 2012 –, statul român se află în colaps.

 

Catastrofa democraţiei româneşti este un eşec al întregii Europe, incapabilă să dejoace planurile puciştilor de la Bucureşti şi să ţină piept influenţei agresive a unui mare imperiu de la Răsărit: Rusia post-sovietică.

 

Situaţia este înfiorătoare: preşedintele ales, Traian Băsescu, a fost suspendat pentru maximum 30 de zile, dar – deşi nedemis – este ţinut departe de Palatul Cotroceni cel puţin două luni şi jumătate. În acest timp, primele trei funcţii în statul român sunt deţinute de trei uzurpatori: Crin Antonescu (interimar la Cotroceni), Petru Filip (interimar la Senat) şi Valeriu Zgonea (recent numit la Camera Deputaţilor).

 

Pentru „ziariştii” de la Vocea Rusiei, îndepărtarea lui Traian Băsescu din fruntea statului român pare să fi devenit un obiectiv major. Coincidenţă: aceeaşi înverşunare, cu acelaşi obiectiv, o arată şi puciştii din troika Antonescu-Ponta-Voiculescu! Şi nu doar pentru că în guvern se află un ministru cu numele de Rus. În fond, ce a făcut acesta? Negând joi un document oficial pe care-l emisese atât miercuri, cât şi în săptămâna dinaintea referendumului (cel care confirma că numărul de alegători români este de 18.292.514), a complicat decizia Curţii Constituţionale, punând astfel umărul la desăvârşirea loviturii de stat. Vocea lui Rus şi Vocea Rusiei – e şi asta o coincidenţă…”, scrie Grigore Cartianu în Adevărul.

 

Și Mălin Bot vede într-un editorial trei motive mari şi late pentru invalidarea referendumului. “Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu este un fiasco total. Tentativele de manipulare din ultimele două zile sunt la fel de lamentabile ca organizarea acestui scrutin. El ar trebui invalidat din cu totul alte motive decât cele tocate acum de propaganda USL”, scrie Mălin Bot.

 

 

Articole similare

Articole populare