El privea tulburat în jur. Casa era pustie. În ajunul zilei iubirii, dragostea lor de porțelan se făcuse țăndări, iar cioburile i se-nfipseseră adânc în inimă. Singur, în tăcere, se gândea cum să restaureze anii de dăruire ai ei, clipele în care îl aștepta cu mâncare caldă și se trezea să-i dea medicamentele când era bolnav.Nu accepta să fie condamnat la singurătate, era mai mult decât ar fi putut suporta! Nu aceepta nici un înlocuitor al sufletului pereche, trebuia să restaureze ce fărâmase prin netenția la detalii, să lipească la loc cioburile fără să se