Lisa Gheradini a fost soţia unui bogat comerciant de mătase, pe numele Francesco del Giocondo. Mona Lisa este cunoscută în Italia ca La Gioconda, scrie oddstuffmagazine.com.
Istoricii moderni sunt de părere că doamna pictată Mona Lisa a fost Lisa del Giocondo, care a devenit călugăriţă după moartea soţului ei. Aceasta a murit pe 15 iulie 1542, la vârsta de 63 de ani.
O echipă de arheologi a început, anul trecut, săpăturile la mănăstirea Sfânta Ursula.
Craniul a fost găsit la aproximativ un metru şi jumtate adâncime, alături de fragmente din oasele ei şi coloana vertebrală. Planurile de a continua săpăturile au fost abandonate, însă au fost reluate luna trecută, iar de curând ei au găsit un schelet uman. Oasele vor fi suspuse unor analize amănunţite pentru a se stabili dacă se potrivesc cu craniul descoperit anul trecut.
Imediat după ce vor fi verificate scheletul şi craniul ce aparţin modelului, se va face reconstrucţia facială apoi se va compara cu pictura lui da Vinci, veche de 500 de ani şi probabil se va dezlega şi misterul zâmbetului Mona Lisei.
Pictura Mona Lisa aparţine guvernului francez, fiind cea mai faimoasă pictură din lume. Da Vinci a început pictura în 1503 sau 1504 şi a terminat-o în 1519.


