Guvernul britanic nu a prezentat propuneri concrete sau credibile de înlocuire a mecanismului aşa-numit de ‘backstop’ din Acordul de retragere din Uniunea Europeană, a declarat vineri şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney (foto), transmite Reuters, potrivit agerpres.
Londra a indicat vineri că negociatorii britanici şi ai UE se vor întâlni de câte două ori pe săptămână în luna următoare pentru a revizui Acordul de retragere, pe care parlamentul britanic l-a respins de mai multe ori, în principal din cauza opoziţiei la clauza privind frontiera irlandeză.
C
