DRAMĂ – Și-a oferit copilul la mica publicitate

Parinti
30.09.2015
Autor: Roxana Popa

Caz cutremurător în satul Dumeni din judeţul Botoşani. O femeie, aflată într-o situaţie disperată, şochează prin gestul ei. De teamă să nu ajungă pe străzi cu cei trei copii ai ei, a decis să caute o familie iubitoare pentru fiul cel mare, de doar 6, dând anunţ într-un ziar, relatează Libertatea.

Mihaela F. susţine că are o viaţă destul de tristă. S-a căsătorit de tânără şi la nici 20 de ani l-a născut pe Cristi. În scurt timp i-a făcut acestuia un frăţior, însă totul s-a schimbat brusc când soţul ei a ajuns la închisoare.

Pentru ca micuţii ei să nu simtă lipsa tatălui, spune ea, şi-a refăcut rapid viaţa alături de alt bărbat, reuşind să rămână din nou însărcinată şi aducând pe lume încă un băieţel, ceea ce l-a nemulţumit pe noul concubin, pentru că gurile din casă s-au înmulţit şi a început să simtă acest lucru şi în portofel.

“Nu mai vrea să mă ţină în casa lui cu toţi trei băieţii. Mă primeşte doar dacă scap de cel mare”, a spus ea. Mihaela şi-a luat copiii şi a plecat la părinţii săi, unde stăteau toţi trei într-o cămăruţă.

Însă problemele au apărut imediat şi acolo, pentru că băieţii, fiind mici, făceau doar năzbâtii, ceea ce i-a supărat pe părinţii femeii, care au refuzat să-i mai ţină în casa lor. “De câteva zile stau la o soră la Broscăuţi, însă nici aici nu pot sta o viaţă”, a spus Mihaela, care s-a gândit că pentru a nu ajunge în stradă cu micuţii singura soluţie e să-i ofere lui Cristi un trai mai bun într-o altă familie.

Astfel, tânăra mamă şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus cu lacrimi în ochi să dea anunţul într-un ziar. “Ajutaţi-mă să găsesc o familie care să vrea să aibă grijă de Cristian! Mă doare sufletul şi nu vreau să-l dau, dar din cauza scandalului sunt nevoită să dorm pe la rude”, au fost cuvintele Mihaelei.

Apoi femeia a spus că va renunţa la această variantă dacă statul sau un om cu inimă mare i-ar oferi o cameră unde să-şi poată creşte liniştită şi fără scandal cei trei copii cu cei 600 de lei pe care-i primeşte de la stat.

Articole similare:

Top