Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Dominic Raab acuză UE că ‘pune frână’ negocierilor privind Brexit

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, Dominic Raab, a acuzat vineri Uniunea Europeană că ‘pune frână’ negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE, el apreciind că ţara sa a făcut destule concesii la aceste negocieri şi a reproşat de asemenea europenilor că ei consideră Irlanda de Nord preţul pe care Marea Britanie trebuie să-l plătească pentru că a ales să părăsească UE, relatează agenţiile EFE şi Reuters, potrivit agerpres.
Vorbind la postul BBC, Raab a spus că la summitul european încheiat joi la Salzburg fără niciun progres liderii europeni

Articole similare

Articole populare