Doi ziariști, 30 de zile de arest

Interesant!
20.11.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Directorul publicaţiei Atac de Buzău, Florin Paraschivescu, acuzat de şantaj, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, în timp ce, în cazul redactorului Doru Iuga, magistraţii au decis prelungirea arestului la domiciliu, informează Mediafax.

Florin Paraschivescu şi Doru Iuga, de la „Atac de Buzău”, acuzaţi de şantaj, au avut termen, în data de 13 noiembrie, la Judecătoria Buzău, magistraţii prelungindu-le măsurile preventive. Cei doi au contestat deciziile, iar joi Tribunalul Buzău le-a respins contestaţiile.

Astfel, în urma deciziei de joi a Tribunalului Buzău, Florin Paraschivescu, director al publicaţiei „Atac de Buzău”, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

În cazul lui Doru Iuga, magistraţii au decis prelungirea arestului la domiciliu cu 30 de zile.

„Respinge ca nefondate contestaţiile. Obligă contestatorul Paraschivescu Florian Ionuţ la 50 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe contestatorul Iuga Doru Andrei Costin la 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu. Definitivă”, se arată în decizia magistraţilor de la Tribunalul Buzău.

În acelaşi dosar, este implicată ?i so?ia lui Florin Paraschivescu, Oana Galanton, responsabil cu publicitatea la săptămînalul Atac de Buzău, care se află sub control judiciar.

În luna octombrie, poliţiştii din Buzău şi Argeş au făcut cinci percheziţii în Buzău, Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele a trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, bănuite de şantaj, fiind ridicate terminale de telefonie mobilă cu cartele SIM, laptop-uri, unităţi centrale şi înscrisuri cu valoare probantă în cauză. Conform aceleiaşi surse, tot atunci, femeia a fost prinsă în flagrant după ce a primit 500 de lei de la un bărbat pe care este suspectată că l-a şantajat.

„Cei trei sunt bănuiţi că, începând din vara anului 2014, l-ar fi ameninţat pe bărbatul şantajat cu publicarea unor informaţii defăimătoare, dacă acesta nu acceptă remiterea a 1.000 lei/lunar, sub forma plăţii unui contract. De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că, în cursul lunii septembrie 2014, tot prin ameninţarea cu publicarea unor informaţii defăimătoare, i-ar fi solicitat unei alte persoane remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum şi obţinerea de foloase personale”, se arăta în comunicatul Poliţiei Buzău.

Săptămânalul „Atac de Buzău” a apărut pe piaţa media buzoiană în urmă cu peste un an, iar de atunci s-a făcut remarcat prin mai multe materiale defăimătoare la adresa unor oameni de afaceri şi a unor primari din localităţile judeţului.

Articole similare:

Top