Primele negocieri intra-siriene cu privire la o nouă Constituţie nu au condus încă la un consens asupra principiilor constituţionale, a declarat vineri mediatorul Naţiunilor Unite, Geir Pedersen, transmite sâmbătă dpa, potrivit agerpres.
„Ar fi prea devreme să spunem că există un acord asupra principiilor constituţionale şi nu există încă un acord nici referitor la chestiunile ce trebuie abordate în viitorul text constituţional”, a declarat Pedersen în faţa Consiliul de Securitate al ONU.
Citește și : Li Keqiang: China nu va recurge la o devalorizare competit
