Mi-e greu să spun acum cu obiectivitate, atâta câtă poate fi în astfel de situaţii, dacă mama chiar avea darul zicerii sau totul este doar o proiecţie a amintirilor şi fondului meu cultural. Sunt deja 20 de ani de când s-a dus iar asta îngreunează şi mai mult lucrurile, dar cred că am avut totuşi norocul de a fi crescut în preajma unui om care iubea cuvântul cu o patima pe care nu-şi îngăduia să o mărturisească, cu o pasiune veşnic ţinută în frâu, cu o înverşunare care izbucnea numai în poveştile pe care mi le spunea.