Decizia luată de Klaus Iohannis când a auzit că i se mărește salariul: Nu mai dă meditații
Președintele Klaus Iohannis e celebru pentru cele 6 case ale sale cumpărate, așa cum zicea el, din banii de meditații. După mai puțin de 7 luni la Cotroceni, Iohannis a primit o veste pe care o tot aștepta: i se va mări salariul!
Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale.
Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.
Creşterea va fi aplicată şi miniştrilor.
Ordonanţa a fost adoptată miercuri de Guvern.