Dacă petreceți câteva zile prin Londra, dați o fugă și până la Windsor, nu doar că aveți de văzut impresionantul castel al dinastiei Windsor, dar și un orășel liniștit, turistic, diferit de agitația Londrei.
În mod normal, dacă m-ar fi întrebat cineva unde să dea o fugă pe lângă Londra, aș fi spus Oxford, un alt oraș liniștit și unde puteți vedea cum arată o universitate cu tradiție. Windsor este însă mai aproape (practic, e dincolo de aeroportul Heathrow), cu mai multe de văzut, iar imediat lângă se află Colegiul Eton, în caz că vă place lumea academică
