Fotbalul a incetat de multa sa mai fie un simplu sport, globalizarea, audienta, expunerea si sumele invartite facand din acesta mai mult o afacere. Astfel se explica de ce recordul pentru suma platita pentru transferul unui fotbalist a crescut in doar cativa ani de la aproximativ 100 milioane de euro, cat a platit Real Madrid pentru galezul Gareth Bale, la 225 milioane de Euro, cat a virat PSG in conturile Barcelonei pentru Neymar.

Am putea sa ne intrebam de unde atatia bani, desi de multe ori raspunsul este la indemana. Poate cea mai sigura si importanta sursa de bani pentru cluburile europene este reprezentata de drepturile de televizare. Dezvoltarea televiziunilor prin satelit, a dispozitivelor mobile (telefon, tableta etc.), precum si a Streamingului Live  a facut ca unele meciuri din ligile puternice ale Europei, din competitiile inter-cluburi sau inter-tari sa aiba audiente de zeci si, uneori, sute de milioane. In aceste conditii sumele platite de televiziuni au crescut foarte mult incat, in 2017, campioana Angliei, Chelsea Londra a primit 178 de milioane de euro din drepturile de televizare: 98,3 milioane suma fixa garantata pentru toate competitoarele din Premier League, 35,4 milioane, banii pentru televizarea a 28 de meciuri si 44,2 milioane, banii pentru locul ocupat in clasament.

Foarte multi bani vin la cluburile din vest din vanzarea imaginii clubului, a traditiei acestuia si a imaginii jucatorilor. Departamentele de marketing ale acestora au ajuns adevarate fabrici de facut bani. Ca exemplu, PSG a reusit sa epuizeze stocul de 30.000 de tricouri cu Neymar la doar cateva saptamani dupa ce a obtinut semnatura acestuia.

Posibilitatile de a dezvolta fotbalul ca o afacere au facut ca in ultimul timp cluburile de traditie din Europa sa fie preluate de investitori puternici. Luand ca exemplu cel mai cosmopolit campionat al Europei, Premier League, cele mai multe echipe au patroni puternici, de obicei straini: Chelsea Londra ii apartine rusului Roman Abramovich, primul investitor care a aruncat cu banii in fotbal, Manchester United este condus americanii din familia Glazer, Liverpool este detinut de americanul John Henry, seicul din Emiratele Arabe Unite Mansour bin Zayed Al Nahyan controleaza Manchester City, iar Leicester apartine lui Vichai Srivaddhanaprabha. Sunt cluburi de traditie din ligile inferioare engleze care au ajuns in posesia unor puternici oameni de afaceri straini. Si in celelalte campionate din Europa de Vest au aparut capitaluri straine. Paris Saint Germain este detinut de qatarezul Nasser Al-Khelaifi, AS Monaco de rusul Dmitry Rybolovlev, AC Milan de chinezul Li Yonghong, Inter Milano de indonezianul Erick Thohir. In schimb, desi se bazeaza pe sponsorizari de la mamuti ai industriei, cluburile din Germania si Spania nu isi asuma un patronat, ele fiind in general asociatii care isi aleg un presedinte in mod democratic. Acesta este un reprezentant al investitorilor, investitori care pot fi chiar fanii.

Suporterii, la randul lor, sustin cluburile prin cumpararea de abonamente, cumpararea de materiale publicitare si chiar sponsorizari. Asa se face ca in Germania inregistram cea mai mare medie de spectatori pe meci dintre campionatele puternice.

Si atunci vine intrebarea fireasca: de ce nu sunt bani si in fotbalul romanesc? Din nou raspunsul pare a fi unul la indemana. Desi Romania inregistreaza cea mai mare crestere economica dintre tarile europene, acest lucru nu se simte in viata de zi cu zi. Principala sursa de venituri a echipelor romanesti este reprezentata de veniturile din drepturile de televizare, care au insumat, la nivelul lui 2017, 24 de milioane de euro (o medie de 1,7 miloane per echipa). Acesta este si motivul pentru care programul Ligii 1 tine cont de preferintele celor care au cumparat aceste drepturi. Cum sumele necesare functionarii cluburilor din Romania sunt, dupa unele surse, in jur de 3 milioane de euro pentru cluburile din a doua jumatate a clasamentului si de 5-6 milioane de euro pentru cele care lupta pentru playoff, ne dam seama ca echipele noastre trebuie sa gaseasca alte surse de finantare. Finantatorii acestora nu reusesc sa acopere de multe ori aceste cheltuieli si asa s-a ajuns in situatii in care unele cluburi au retrogradat, iar altele au intrat in insolventa. In jurul majoritatii echipelor din Liga 1 s-a creat un cerc vicios in care echipele nu au suficienti bani, nu au loturi competitive, iar spectatorii si sponsorii sunt atrasi cu mare greutate.

Si in fotbalul romanesc au fost tentative de preluare a unor echipe de fotbal de catre investitori straini, dar acestea s-au dovedit nereusite, fie ca a fost vorba de egiptenii care au vrut sa cumpere Otelul Galati in 2014, fie de indienii de la LNM Holding NV, care au finantat o perioada tot pe Otelul Galati, de iordanianul Fatih Taher care preluase 60 % din actiunile Rapidului sau de italianul Angelo Massone care a bagat in insolventa pe Ceahlaul Piatra Neamt. Se pare ca CFR Cluj are in spatele finantatorului Marian Bogacean un important miliardar german, Shira Schwartz.

Pana cand cluburile noastre nu se vor aseza pe niste baze juridice si financiare solide, pana cand spectacolul nu se va intoarce pe teren si suporterii in tribune, pana cand echipele noastre nu vor scoate rezultate bune in Europa, este greu de presupus ca vor aparea investitii serioase in fotbalul nostru.