Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că jucătorii echipei CFR Cluj trebuie să înscrie în meciul tur cu Slavia Praga, dacă vor să obţină o calificare în grupele Ligii Campionilor potrivit news.ro
”Toată lumea din România a început să creadă în CFR Cluj. Până acum nu credea nimeni în Petrescu şi în CFR Cluj. După acest meci s-au schimbat opiniile, iar băieţii mei su câştigat foarte mult entuziasm şi încredere. Ştim că, la fel ca la meciul cu Celtic, dacă nu marcăm goluri, va fi imposibil să ne calificăm, pentru că Slavia
