Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Dan Cristian Popescu și-a publicat demisia din PNL pe blog

“Constat, cu regret, că, astăzi, Partidul Naţional Liberal a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om,  Crin Antonescu, şi al unor  lideri care au probleme cu legea, cu morala şi cu bunul-simţ.

 

Crin Antonescu şi unii liderii ai PNL sunt incapabili să înţeleagă că obsesia lor faţă de o persoană – Traian Băsescu – nu coincide cu dorinţele reale, speranţele şi aşteptările electoratului de centru-dreapta, pe care PNL ar trebui să-l reprezinte. Astăzi,segmentul activ al societăţii româneşti le cere politicienilor liberali să asigure instituţii stabile şi funcţionale ale statului român, să prezinte soluţii viabile de relansare economică, într-un cuvânt – o bună guvernare.

 

Din păcate, PNL se îndepărtează din ce în ce mai mult de baza sa electorală, prin abdicarea permanentă de la valorile, principiile şi politicile liberale. PNL a încetat să mai fie un partid de centru-dreapta, transformându-se pe zi ce trece într-o grupare populistă şi demagogică, dispusă la orice compromis pentru ca un om să-şi vadă satisfăcută obsesia.

 

În plus, prin retorica antiamericană şi antieuropeană din ultima perioadă, Crin Antonescu şi grupul care a acaparat PNL aruncă partidul în afara lumii politice civilizate.

 

Apreciez ca regretabil faptul că unul din cele mai vechi partide din Europa, până acum, fidel în permanenţă valorilor libertăţii şi democraţiei, este incapabil să reacţioneze din interior la barbaria politică comisă de Crin Antonescu şi de grupul din jurul său.  Din păcate, în această formulă, PNL nu mai poate constitui o alternativă de viitor pentru românii care produc valoare materială şi intelectuală în această ţară.

 

Pe aceste considerente, ca om ataşat valorilor libertăţii şi democraţiei, ca om care face politică de centru-dreapta din 1990, nu mă pot regăsi în actualul Partid Naţional Liberal. De aceea, anunţ public faptul că renunţ la calitatea de membru al acestui partid.

 

În acelaşi timp, reafirm o realitate incontestabilă: chiar dacă este condus temporar de un grup de indivizi fără scrupule, PNL rămâne partidul cu cea mai bună resursă umană, la nivelul membrilor simpli.

 

Am convingerea că va veni momentul când mă voi reîntâlni cu liberalii de valoare (oameni cu greutate sau simpli membri) acolo unde ne este locul: pe partea dreaptă a spectrului politic, într-o construcţie care respectă libertatea, democraţia şi legile ţării”, scrie Dan Cristian Popescu pe blog.

 

Articole similare

Articole populare