Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Curtea Constituțională l-a salvat pe ziaristul Mircea Marian de la șomaj

Curtea Constituțională a invalidat ieri referendumul, Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, iar ziaristul Mircea Marian de la Evenimentul Zilei nu va mai fi chinuit noaptea de coșmarul că va rămâne fără loc de muncă. Luni sera, la B1 Tv, la emisiunea „Ultimul cuvânt”, Mircea Marian se dădea de ceasul morții. „Eu cred că Traian Băsescu are șanse mici de a se întoarce la Cotroceni. Cred că sentința va fi de 5-4 pentru invalidarea referendumului, iar ultimul cuvânt îl va avea Parlamentul”, spunea trist Mircea Marian. Care vedea și urmarea acestei sentințe asupra lui.  „Aștia (adică USL) vor pune mâna pe toată puterea, iar mai apoi se vor năpusti și asupra presei nefavorabile. Eu cred că voi ajunge șomer”, a mai declarat Mircea Marian.

 

Nici Ion Cristoiu nu prea credea în șansele lui Băsescu de a se întoarce la Cotroceni. “Cine știe, poate mâine cumpără Dan Voiculescu postul B1Tv și  vedem cum își schimbă postul orientarea politică”, declara Ion Cristoiu.

 

Cert este că frica ziaristului Mircea Marian față de USL este într-un fel justificată. El a rămas fără locul de muncă de la TVR Info, când la guvernare a ajuns Victor Ponta.

 

Acum totuși avem și noi o întrebare. Dacă rămâne USL la putere să nu mai aibă bani Evenimentul Zilei să supraviețuiască? Nu de alta, dar acolo lucrează acum Mircea Marian. Sau Evenimentul Zilei nu trăiește practic din banii de publicitate ci din altceva?

 

Astăzi într-un material publicat în Evenimentul Zilei, Mircea Marian revine în forță și anunță că “Nu s-a terminat. Crin Antonescu va da foc României”.

 

“Subestimaţi disperarea lui Relu Fenechiu, Liviu Dragnea şi a celor din nomenklatura USL pentru care întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni înseamnă puşcărie la orizont. Nu înţelegeţi cât de departe este dispus Antonescu să meargă pentru a ajunge la Cotroceni. Nu vă daţi seama ce sume de bani poate pune la bătaie fostul turnător Dan Voiculescu, atunci când are de ales între a fi conducătorul din umbră al ţării şi Rahova.

 

Mesajul pe care l-a transmis preşedintele PNL este clar: nici o coabitare cu Băsescu, lumea în stradă, nu ne pasă de apelurile împăciuitoriste ale UE şi SUA, nu contează nici măcar mesajele lui Isărescu care spune că economia României se duce dracului dacă nu oprim acest război civil. Antena 3 şi colonelul Dogaru vor scoate lumea în stradă şi vor face tot posibilul pentru a spori haosul. Pentru Antonescu, cea mai mare problemă este că nu poate aştepta până în 2014, timp în care să deconteze păcatele guvernului Ponta şi să se uite la Mihai Răzvan Ungureanu cum creşte în sondaje. Din acest motiv, trebuie luată cât se poate în serios promisiunea că-l vor suspenda din nou pe Băsescu – cel mai târziu în ianuarie sau februarie 2013, după alegerile parlamentare. Martie ar fi deja prea târziu, vin facturile la încălzire, se va simţi efectul majorării preţului la gaze şi electoratul USL va începe să se topească”, scrie Mircea Marian în evz.ro.

 

Articole similare

Articole populare