Povestește Jean Jacques Rousseau:
“Teama de iad mă frământa adânc. Adesea mă întrebam: “În ce stare mă aflu eu? Dacă aș muri acum chiar, aș fi oare osândit?” După janseniștii mei, lucrul era mai presus de orice îndoială, dar, după conștiința mea, mi se părea că nu. Veșnic speriat și plutind în această crudă incertitudine, am recurs, ca să scap de ea, la metodele cele mai vrednice de râs și pentru care aș închide fără șovăire un om dacă l-aș vedea făcând la fel.
Într-o zi, gândindu-mă la acest trist subiect, începui să arunc, mașinal, cu pietr
Stiripesurse.ro
