Există ceva ușor paradoxal – și, dacă stăm să ne gândim mai atent, un pic neliniștitor – în felul în care funcționează munca în organizațiile moderne: munca făcută bine, constant și fără incidente tinde să dispară din câmpul atenției tocmai pentru că nu produce nimic spectaculos. Nu pentru că nu ar avea valoare, ci pentru că valoarea ei nu cere atenție imediată. Ceea ce funcționează devine fundal. Ceea ce scârțâie devine subiect. Iar, în timp, ajungem să asociem vizibilitatea nu cu impactul real, ci cu agitația creată în jurul lui.
Fără să țipi, fără să te lauzi și fără să adaugi încă un set de slide-uri la arhivă
Într-un discurs profesional saturat de cuvinte precum performanță, sens și impact, problema vizibilității muncii nu este una de vanitate, ci de felul în care recunoaș…

