La ieșirea din 5 iunie 2026 pe valea Șugău spre Agriș și prin pădurile de sub zona Țiganu și Piatra Goală (Munții Igniș) au fost realizate fotografii cu tot felul de insecte printre care și 5 specii de cerambicide aflate pe flori. O anumită specie apare pe o singură imagine, în vecinătatea unui exemplar de croitor-de-flori pătat (Rutpela maculata); am postat imaginea pe grupuri online unde a existat o părere că e probabil Judolia erratica, iar alte 2 persoane (Andrei Ciudin, Michal Hoskovec) au afirmat că este Judolia cerambyciformis. De altfel, dintre câteva sute de cerambicide observate în lunile iunie-iulie 2026 prin Maramureș, acest taxon a fost reprezentat de un singur exemplar.
Este considerată una dintre cele mai răspândite specii de cerambicide europene, mai ales în Europa Centr…

