De fiecare dată când mă uit spre el, îmi văd scheleții. Dulapul meu are oglinzi. La cât mă rostogolesc, aproape ca tot românul după pandemie, ai râde să vezi ce suflet ros până la os pot să am.

Îmi place să-l alint, Coviduț, pentru că în comparație cu scheleții ascunși bine în dulap, chiar e un pui această pandemie. M-am tot răsucit ca rufele în mașina de spălat dacă să scriu sau nu despre cum am trecut prin pandemie sau să mai aștept un pic după ce mă întind regulamentar la soare ca orice rufă proaspăt stoarsă.

Spălatul în exces a sufletului și … citeste mai mult