Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Cotația țițeiului se apropie de nivelul anterior izbucnirii războiului din Golf, dar cele ale benzinei și motorinei rămân mult peste, fiind acum cu +50% mai scumpe decât la începutul  anului, în condițiile în care reparațiile la rafinăriile și infrastructura de export vor mai dura. Acordul dintre Iran și SUA, ce urmează a fi anunțat vineri, chiar dacă nu este unul de pace, ar urma să redeschidă imediat Strâmtoarea Hormuz.

Petrolul Brent se tranzacționează, miercuri dimineața, la 78 de dolari/baril, față de 72 de dolari în preziua atacării Iranului de către SUA și Israel. Totuși, cotația încă este mai mare cu peste 20% față de începutul anului.
Denumit “acordul istoric” de către oficialii americani, înțelegerea ce urmează a fi oficial semnată vineri nu este propriu-zis un acord de pace, ci un alt acord de încetare a focului, dar cu un cadru mai clar în care urmează a fi negociată pacea, în următoarele luni.
Deși încă nu se știu detaliile referitoare la condițiile redeschiderii Strâmtorii Hormuz, este pentru prima dată, în ultimele două luni și jumătate, când cotația Brent coboară sub 80 de dolari pe baril.
“Piețele par să includă deja în preț o probabilitate foarte mare de normalizare comp…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare