Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Giuseppe Conte, s-au declarat de acord miercuri pentru un „mecanism automat” de repartizare a migranţilor, la care toate ţările membre ale UE trebuie să participe „într-un fel sau altul”, sub pedeapsa unor „sancţiuni financiare”, transmite AFP, potrivit agerpres.
Parisul şi Roma, care şi-au afişat unitatea după doi ani de disensiuni asupra acestui subiect fierbinte, vor apăra în cadrul UE „o poziţie comună pentru ca toate ţările să participe într-un fel sau altul” l
