Se despărțiseră. Avea dreptate. Oricât se străduia ea ca el că arate impecabil, cu cămașa spălată, călcată sau apretată, el, naiba știe ce făcea, dar venea mereu cu ea înverzită. O înșela? Prefera să se-așeze cu altele în iarba verde? Era treaba lui. O nevastă își asumă riscuri, dar nu suportă ca vecinele, când o vede trecând să-i pună cântece cu subînțeles: ”Constantine, Constantine,Mă mir și mă uit la tine!Ziua, noaptea prin pădure,Plin de rouă, vai de tine!Și dacă mă uit mai bine,Constantine, Constantine,Neagră-i cămașa pe tine!”Lucrul care
