UPDATE, ora 14:40. “Le voi cere reprezentanţilor UDMR să respingă proiectul şi să voteze împotriva lui”, a anunţat Kelemen Hunor pe Facebook.
Știrea în formă inițială. Consiliul Național al Elevilor a invitat, luni, 28 septembrie, la o formă de protest împotriva proiectului de lege care introduce uniformele obligatorii. Acesta a trecut de Senat și urmează să primească votul final al Camerei Deputaților: “Alegem să purtăm aceeași culoare. Una e să transmitem un mesaj împreună, de bunăvoie, și alta e să ni se impună cum să ne îmbrăcăm”, transmite Consiliul, care precizează că participarea este voluntară.
După votul senatorilor, CNE a transmis: “Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim î…
