Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, organizează și în acest an programul „Crăciun în Bucovina”, un amplu program cultural dedicat promovării tradițiilor, obiceiurilor de iarnă și patrimoniului cultural imaterial al județului Suceava.
Proiectul se desfășoară în perioada 17 decembrie 2025 – 13 ianuarie 2026 și cuprinde spectacole folclorice organizate în mai multe localități ale județului, precum și spectaculoasa paradă din a treia zi de Crăciun – ziua de Sf. Ștefan, cu alaiuri de urători, colindători și grupuri de obiceiuri din județul Suceava, județele învecinate, alături de oaspeți din Ucraina și Republica Moldova.
Programul se încheie în luna ianuarie a anului viitor, prin organizarea deja renumitului Festival al Obiceiurilor de Iarnă pe Stil Vechi, desfășur…

