M-am tot gândit dacă să scriu articolul aceasta sau nu. Inițial mi-a fost rușine de ceea ce am simțit, apoi mi-am mai revenit, iar s-a instalat rușinea și tot așa. Până la urmă, am zis că dacă tot am fost sincer cu voi până acum, să fiu până la capăt.
Știți poveștile acelea cu finalul de concediu când toată lumea e supărată că s-a întors la muncă, mai puțin părinții de copii mici? Aceștia din urmă vin fericiți, dornici să povestească, să asculte poveștile altora, sunt activi, implicați, zici că au băut o cisternă de cafea în acea primă dimineață
