AFI Europe, unul dintre cei mai importanți jucători imobiliari din Europa Centrală și de Sud-Est, își consolidează prezența pe segmentul de retail prin achiziția unui portofoliu de șase centre comerciale regionale din România de la MAS PLC, într-o tranzacție pentru care Colliers a oferit servicii de consultanță buy-side. Portofoliul include active de retail cu o suprafață totală închiriabilă de 125.500 de metri pătrați și un grad mediu de ocupare de aproximativ 99%, având Carrefour drept chiriaș ancoră și fiind ocupat de retaileri internaționali și locali precum New Yorker, Sinsay, Altex, Jysk, Pepco, CCC, Hervis, C&A și Dr. Max. Tranzacția a fost evaluată la aproximativ 297 de milioane de euro, înainte de ajustări, devenind cea mai mare tranzacție de investiții în retail din istoria p…
