6 septembrie 2022. Breb, prin fânațele de la capătul dinspre Hoteni; sunt pe aici cam 100 de codobaturi albe, pe o rază de 150 metri în jurul meu. Un stol lax, adică păsări grupate câteva, 2-5 exemplare, unele care zboară la câteva zeci de metri și se alătură altui grup; cam peste tot le vezi că sunt câteva. Se hrănesc, caută nevertebrate mărunte. E plăcut să le privești cum mișcă ici-colo, la baza ierburilor, se avântă în mici zboruri după insecte, se fugăresc între ele în zboruri de câțiva metri sau zeci de metri. Cele mai multe caută hrană printre ierburil
