Astăzi chiar autoarea mi-a semnalat un text care nu te poate lăsa netulburat.
Știm că una dintre definițiile prostului în spațiul românesc sună astfel: prostul moare de grija altuia.
Există o grijă autentică pentru celălalt (și cît de greu este să rămînem în aceea!), dar poate exista o grijă stoarsă, impusă, generată de cu totul alte mecanisme decît dragostea de aproapele, dragostea creștină revărsată din Isus. Cine dintre noi n-a trecut prin această tentație? Cine dintre noi, făcînd necesara introspecție înainte de fapta bună, nu și-a văzut capcana aceasta
