Natura umană ascunde o nevoie elementară de armonie, în fiecare clipă caută să dezvolte un ansamblu bine uns care să pună în ordine tot ce pare a fi incompatibil şi inexplicabil cu experienţa personală.
Nicăieri, însă, această dorinţă nu e mai intensă ca pe tărâmul fermecat şi blestemat – ţineţi-vă bine! – al iubirii. Începând din clipa în care rateurile îşi fac lăcaş p-acolo.
Şi cum frumosul şi frumoasa mioritică, prin firea lor, suntînsetaţi după adevăruri alb-negru şi certitudini de nezdruncinat, vor căuta să-şi regăsească
