Ceasurile au fost întotdeauna accesorii de modă, iar un brand precum Michael Kors, pe lângă multe altele, aplică același principiu și în cazul smartwatch-urilor.
După ce ASUS, LG, Samsung sau Apple ne-au atras atenția asupra ceasurilor inteligente, mai mult sau mai puțin atrăgătoare, jucători din domeniul modei au început, din ce în ce mai tare, să se facă remarcați în același domeniu prin intermediul unor dispozitive mult mai frumoase și, deopotrivă, mult mai scumpe.
După ce am văzut câteva creații de la Tag Heuer și Breitling, care au prețuri fabuloase, un alt br
